"Iar acel vis peste ani...va fi realitate:X"

...but so he died...

Inger firav...

Inger firav cu aripi frante

Stai trist si-ti plangi amaraciunea

Nu are cine sa te-ajute...

Nu are cine schimba lumea.

Totu-i pustiu...in jur,in suflet...

Doar steaua calauza e cu tine

Ea nu te lasa!Te ridica-n cer...

Acolo unde-i totul imbracat in bine.

Inger strain de cele pamantesti

Mereu cu ganduri mari,de visator.

Si-ar fi dorit sa stranga-n mana-i mica universul...

Si-ar fi dorit sa nu-i mai fie dor...

Incet,incet,tu te transformi bizar...

Iar lumea rea e cea care te schimba

Te face sa privesti indiferent...hoinar...

Se schimba totul ca intr-o oglinda!

Copyright: Nevastuica

A trecut aproape o luna...Plin de indoieli si cu o retinere in suflet,aceea ca marul lui ar putea fi ocupat de alt vermisor, Euristide ajunge la marul mult dorit. Nu regreta ca s-a intors ... dar credea ca va fi prea tarziu... . Nu a fost asa! Ceea ce el nu stia, avea sa-l faca mai puternic si mai increzator! Marul il astepta pe el! S-a hotarat sa-i fie adapost si sprijin. Euristide s-a acomodat repede. Si-a asezat lucrurile cum isi imaginase mai demult. Era fericit ! Nici nu au observat cat de repede trece timpul pe langa ei...

... a sosit iarna. Primii fulgi isi faceau deja aparitia . Erau mai mult niste albine albe ce se joaca in lumina , in lumina calda a verii ... Asa isi imagina marul . Dar , defapt , era iarna . Era frig . Nu-i placea acest anotimp , il facea sa se simta mereu singur si infrigurat . De data aceasta , insa , ceva s-a schimbat . Euristide ii oferea caldura necesara . Caldura lui era mai puternica decat cea a soarelui dogoritor de sfarsit de iunie . Acum , totul era perfect ! Erau inconjurati de o magie ce ii imbata de fericire . Din pacate , asta nu tinu mult ...

Intr-o zi , Euristide nu a iesit deloc din camera lui . "Ceva s-a intamplat ! " .... se gandea marul ... "Oare m-a uitat ? ".... " Sau.....? " Ingrijorat , i-a lasat scrisori in usa ... Nu stia ce sa mai faca.... S-a gandit toata noaptea la Euristide.... " Ce o fi cu el??? " Adoua zi , s-au revazut. Marul,cu sufletul plin de indoieli, astepta un raspuns . Euristide, cu chipul trist , isi deschise sufletul in fata marului .... Era o lovitura grea pentru amandoi . Euristide se temea de tradarea marului.... si de aceea isi dorea instrainarea de acesta . Nu era corect! A batut atata drum sa ajunga aici... si acum....e gata sa renunte??? Nu e corect! Marul , isi arata acum pentru prima data cele doua frunzulite verzi , gata sa paleasca spre maro , din cauza anotimpului . De pe ele se prelingeau acum doua picaturi.... De unde veneau? Nici marul nu stia....Stia doar ca se preling pentru ca sufletul lui era acum ranit..."Euristide renunta la tot?De ce?.....De ce?" Aceste intrebari ii tulburau acum mintea marului , care isi pierdea incet-incet din stralucire....

L-a rugat ! I-a promis ca-i va fi alaturi ! L-a incurajat ! Era tot ce putea sa faca pentru el... caci, inca exista departatea intre ei... :(

Euristide avea un suflet mare . Nu s-a indurat sa plece asa ... A ramas !

Si-a amintit de ce venise . Aveau acum un vis de implinit .Un vis maret!

Iar acel vis... peste ani.... va fi realitate! :X

A fost odata ca niciodata...

...ca daca n-ar fi fost, nu s-ar povesti. Pe vremea cand toate tarile lumii erau in criza economica si prim-ministrii cu statura liliputana si burtica de lautar isi rotunjeau veniturile prin taierea salariilor bugetarilor, un viermisor anorexic afiliat statului roman isi ducea linistit traiul in scoarta scorojita a unui arbore virtual intens circulat de membrii ale aceleiasi specii. Plictisit si fara chef de viata, plin de vise marete, insa cu un buric ce-i scurt-circuita spinarea din cauza alimentatiei necorespunzatoare, Euristide, caci acesta era numele cu care fusese incredintat in mana celui Atotputernic, isi cauta, in disperare de cauza, un raspuns la intrebarile ce-i framantau de prea mult timp creierul incetosat. Sa fie oare de vina vremea capricioasa de afara sau singuratatea in care isi ducea traiul isi pusese amprenta asupra lui intr-o maniera nu tocmai placuta?

Intr-o zi de toamna, printre frunze aramii si stropi de soare din ce in ce mai palizi, Euristide isi facea plimbarea zilnica in spatiul virtual in care vietuia. Pintre ramurile imbibate de umezeala ploilor ce vizitau din cand in cand extremitatea sudica a atmosferei, viermisorului in cauza ii fu dat sa priveasca paradisul. Doua crengi mai sus, intr-o lumina orbitoare, un mar cu coaja rosie si lucioasa isi etala inocenta-i infatisare, facand orice muritor din tagma viermisorilor anorexici sa viseze la el. Iar Euristide nu era mai prejos...

O casa...una zugravita in culori aprinse, cu ferestre mari si luminoase, cu flori de jur imprejur si umbra racoroasa in preajma...tot ce ar fi visat Euristide vreodata. Toate acestea se regaseau intr-un singur mar. Visul se transforma in dorinta... dorinta in obsesie... obsesia in nopti de nesomn. Aflat in cea mai mare cumpana a vietii sale, Euristide avea de ales intre viata de pribeag pe care o dusese pana in momentul acela si casa visurilor sale ce isi deschidea portile chiar in fata lui.

-Nu se mai poate! Eu imi revendic marul!

Cu acest gand in mintea-i deja incarcata cu diverse notiuni, coduri si formule ce zburdau nestingherite prin coeficientul lui de inteligenta, recent supraunitar, Euristide porni pe drumul spre absolut, un absolut existential care, odata atins, l-ar fi desavarsit ca entitate sociala. Insa drumul s-a dovedit anevoios, incat Euristide nu cunostea tehnicile esentiale care l-ar fi ajutat sa ajunga la destinatie. Plin de entuziasm, insa, inarmat cu multa rabdare si speranta ca in cele din urma avea sa-si despacheteze bagajele in noua sa locuinta, Euristide isi lua ramas bun de la vechile obiceiuri si-si incepu lungul drum.

Dupa zile intregi de mers continuu, Euristide, inspaimantat din ce in ce mai mult de un posibil esec, incepu sa zareasca o parte din mar. Era aproape! Doar cativa pasi si era acolo! Isi lasa in urma tot ce carase in spate in zilele precedente si-o zbughi ca un rezident la Socola spre cel ce-i fusese hrana spirituala in tot acest timp.

-Imi pun o masa pe colt, fotoliul rosu langa semineu, iar la intrare o sa pun presul cu "Welcome" cumparat din en-gros saptamana trecuta!

Toate planurile lui, insa, s-au dovedit a fi zadarnice. In entuziasmul sau, Euristide nu a observat ca, de fapt, se urcase pe tulpina altui copac... Nu era nicio alta cale de a ajunge la mar din punctul in care se afla, decat sa se intoarca de unde plecase... O dezamagire crunta pusese stapanire pe fragila inima a bietului viermisor. Ar fi facut orice sa nu se fi urcat pe copacul asta... S-ar intoarce, insa ar putea fi prea tarziu. Probabil marul ar fi ocupat de alt viermisor pana cand ar reusi el sa ajunga...

-De ce nu m-am gandit?!

Obosit si cu terminatiile nervoase incordate pana la refuz, Euristide isi puse capul pe o frunza ce se unduia in bataia vantului pe crenguta unde era si el. Nu-i dadea pace gandul ca marul ar putea fi retrocedat unui proprietar care, probabil, nu are nici macar dreptul constitutional de a-l detine.

-Nu se mai poate! Acum chiar ca-mi revendic marul!

Grabit si cu inima cat un purice cu nanism hipofizar, Euristide o lua la pas din nou... Nu e insa prea tarziu sa mai poata ajunge acolo unde isi doreste?

Raspunsul...il stii doar tu.